Pe 29 noiembrie 2017, la Școala Gimnazială Constantin Găvenea din Tulcea a fost lansat programul național ”Campionii României în școli, licee și universități”, care prevede creşterea gradului de participare activă şi sistematică a copiilor şi tinerilor la activităţi sportive. 
Programul este inițiativă a Ministerului Tineretului și Sportului și va fi implementat în colaborare cu mai multe instituții guvernamentale – Ministerul Educației Naționale, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale -, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică, Direcțiile Județene de Sport și Tineret; Inspectoratele Școlare Județene, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, instituții media.
La această acțiune au participat domnul Liviu Urlih, director al D.J.S.T. Tulcea , precum și domnul Sarighioleanu Marius, președintele clubului de șah Logic Delta care le-a prezentat elevilor, profesorilor si părinților prezenți beneficiile practicării unui sport .
Acțiunea a fost urmată de desfășurarea unei competiții de șah, unde ACS Logic Delta s-a implicat, asigurând serviciul de arbitraj precum și logistica necesară desfășurării în bune condiții a acestui concurs.
Scopul acestei competiții a fost desemnarea celor mai buni șahiști în vederea stabilirii componenței echipelor la învățământ primar și gimnazial , echipe care vor reprezenta această școală la concursurile și olimpiadele școlare - faza județeană.
La acestă competiție au participat 25 de elevi pasionați de șah, foarte dornici de a câștiga un loc în echipa școlii și de a participa la competițiile de șah școlare pe echipe. 
Elevii care au ocupat un loc pe podium, au fost premiați cu medalii și diplome de către domnul Liviu Urlih, director al D.J.S.T. Tulcea.
S-a dovedit stiințific că , indiferent de vârsta pe care o ai , e bine sa fii activ fizic . Jocul de șah sporește încrederea în sine a copiilor, ajutându-i să câstige o mentalitate de învingător.
Felicitări tuturor copiilor participanți la această competiție școlară și mult succes la concursurile și olimpiadele școlare de șah!

24058861 1748779571862470 5801383787477037820 n

24067902 1748778758529218 6414848970086555803 n

24174148 1748773375196423 2057636141952269598 n

24176863 1748772051863222 39057674222113491 n