Afis Anamaria Ionita Campionii Romaniei 150 dpi♦ Şcoala Gimnazială “Al. I. Cuza” a fost gazda celei de-a doua întâlniri dintre campionii Brailei şi elevi, în cadrul proiectului naţional "Campionii României în școală, liceu și universitate". Întâlnirea a avut loc vineri, 15.12.2017, de la ora 13.00, în sala de sport a şcolii. Organizarea a fost asigurată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brăila, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, al Clubului Sportiv Municipal Brăila şi al Şcolii Gimnaziale „Al. I. Cuza”.

♦ Invitată a fost atleta brăileană Anamaria Ioniță, multiplu campioană și multiplu medaliată la competiții naționale, balcanice și internaționale, locul III la Campionatul Mondial de la Portland, Statele unite (2016, cu ștafeta de 4x400) și participantă la Jocurile Olimpice de la Rio (Brazilia, 2016).

♦ În prima parte a întâlnirii, organizatorul principal a prezentat aspecte din cariera acestei sportive, punând accent pe voinţa sa extraordinară care i-a dat puterea să lupte şi să revină în fruntea elitei atletismului brăilean după o perioadă de declin. Copii prezenţi au înţeles că un mare sportiv este definit nu numai de succesele sale ci, uneori, de capacitatea acestuia de a depăşi obstacolele şi perioadele dificile. Această captivantă poveste a fost susţinută de proiecţia unor imagini inedite din cariera atletei, necunoscute publicului pe care le puteţi viziona accesând link-ul următor:

Apps Player Video icon(click pe imagine - link catre Youtube - Imagini inedite)

IMG 20171215 124946 mic♦ Anamaria Ioniţă s-a dovedit a fi un vorbitor captivant pentru copiii prezenţi, dezvăluindu-le că performanţele sale nu se datorează vreunui talent natural ieşit din comun ci, mai degrabă, unui volum uriaş de muncă şi de abandon al vieţii private în favoarea vieţii sportive. Rezultatele muncii sale au fost încununate de participarea la ultimele Jocuri Olimpice organizate la Rio (Brazilia), în anul 2016.

♦ Recunoscând că se află la sfârşitul carierei sportive, Anamaria Ioniţă şi-a anunţat intenţia de a îmbrăţişa cariera de antrenor şi i-a invitat pe copii să vină la club să vadă sau să încerce viaţa de atlet de performanţă.
La sfârşitul întâlnirii, o parte din cei prezenţi au dorit să facă fotografii şi să obţină autografe de la atleta brăileană.

Mai multe imagini de la eveniment pe adresa pe acest link:

photos2 512 (link catre Facebook - click pe imagine)

 IMG 20171215 130820 mic

IMG 20171215 130915 mic