Liceul Teoretic „Sf.Nicolae”, din municipiul Gheorgheni, a găzduit în cadrul proiectului „Campionii României în școală, liceu și universitate”, o întâlnire de suflet cu sportiva Ferencz Réka, multiplă campioană națională și campioană mondială de juniori la schi-biatlon.

Sportiva a făcut o amplă prezentare a carierei de sportivă de înaltă performanță și le-a vorbit celor 80 de elevi despre importanța sportului în viața fiecăreia.

Sportiva a adus cu ea și câteva medalii, care au fost prezentate celor prezenți, cea mai “populară” medalie fiind cea de campioană mondială, întâlnirea încheindu-se cu o ședință de autografe oferită de cunoscuta biatlonistă.