În cadrul Programul Național "Campionii României în școală, liceu și universitate”, 120 de elevi și cadre didactice de la Liceul Tehnologic "Grigore Moisil " din Deva s-au întâlnit cu ing. Romulus Gabor, fost mare fotbalist, component al lotului național al României. Domnul Gabor a amintit despre importanța practicării sportului sub orice formă și rolul social, respectiv aspectul profilactic în menținerea unui corp sănătos, dar a și încurajat orientarea spre sportul de înaltă performanță ca modalitate de afirmare și realizare personală.

Doamna prof.ing. Luminița Mariana Benea, directorul Liceului Tehnologic "Grigore Moisil " din Deva, în calitate de gazdă, i-a salutat pe cei prezenți, iar domnul Marius Simina, consilier în cadrul Compartimentului Sport al DJST Hunedoara a prezentat Programul Național "Campionii României în școală, liceu și universitate”. La eveniment a participat domnii Nicolae Gavrea, jurnalist sportive, președintele Asociației Jurnaliștilor Sportivi din județul Hunedoara.

” Pentru înalta performanță în sport este foarte importantă perseverența și talentul iar latura educațională nu trebuie neglijată .” a declarat campionul.