DSC00797

Ionuţ Ştefănescu

 

        Ora de „Campionii României“ s-a ţinut vineri, 18 mai 2018, în sala de sport a Colegiului Tehnic „Spiru Haret“ din Piatra Neamţ. Patru clase. în total cam 120 de elevi, au răspuns prezent la întâlnirea cu Ionuţ Ştefănescu, profesor de sport la bază, dar în prezent angajat al Casei Corpului Didactic Neamţ. Ce l-a recomendat pe Ştefănescu pentru a fi parte a acestui proiect? Este unul dintre cei mai vechi practicanţi de arte marţiale din judeţul Neamţ, cu rezultate importante atât ca sportiv, cât şi ca antrenor la clubul pe care l-a înfiinţat, Ronin Piatra Neamţ. Numai că activitatea sa sportivă nu se rezumă doar la karate, ci este completată de alpinism. Este unul dintre alpiniştii cunoscuţi din Neamţ, cu ascensiuni importante pe munţii din Europa, Africa, America de Sud şi Asia. Nu a ajuns încă pe Everest, cel mai înalt punct de pe Terra, dar a bifat o serie de vârfuri muntoase importante precum Elbrus (5.642m - cel mai înalt pisc din Europa), Mont Blanc (4.810m – cel mai înalt pisc din Munţii Alpi), Kilimanjaro (5.895m - cel mai înalt vârf din Africa), Cerro Aconcagua (6.962m – Argentina, cel mai înalt munte din lume în afara piscurilor din Himalaya), Baruntse (7.129m) sau Cho Oyu (8.201m – cel mai înalt vârf cucerit de alpinist).

          Experienţa acumulată în asemenea expediţii, dar şi în sala de antrenament, l-au făcut pe Ionuţ Ştefănescu să le povestească elevilor despre dreptul la a visa al fiecăruia, despre reuşite şi eşecuri, despre cum te pregăteşti pentru o aventură şi în ce fel obţii rezultate meritorii în orice domeniu. Primul exemplu a fost despre echipă. “În alpinism semnăm un contract nescris pentru vieţile noastre. Dacă nu am încredere în colegul meu, că face totul aşa cum trebuie, atunci gândul meu acolo sus pe creste nu va fi la a urca şi mai mult, ci la a fi atent să nu cad. Pe munte, echipa trebuie să fie toată conectată la acelaşi ţel. Eu depind de colegii mei, dar şi colegii mei depind de mine”, a spus invitatul. Ştefănescu a continuat apoi discuţia despre munca în sala de antrenament alături de practicanţii de arte marţiale, dar şi despre obligaţiile pe care le au oamenii atunci când ies din casă. „În orice activitate din viaţă fiţi voi un exemplu pentru ceilalţi. Cînd mergem într-o drumeţie sau doar la plimbare prin oraş, nu trebuie să se ştie că a fost cienva pe acolo. Sau pe munte când urcăm, atunci când cărăm un ruscas plin cu lucruri şi mâncare, după ce mâncăm sigur ne putem căra şi ambalajul acasă. Pe munte nu este nimeni care să vină să-l strângă. Dacă tu sau tu sau tu (n.n. – arăta câte un elev în sală) îţi strângi gunoiul, atunci nu va putea să spună nimeni că avem o ţară murdară. Doar aşa făcând vom avea apoi dreptul să le cerem celorlaţi să fie corecţi“, a afirmat Ionuţ Ştefănescu. Şi copiii au vrut să ştie despre expediţii şi destinaţii, iar invitatul le-a povestit. Le-a spus şi cum a crezut că poate ajunge în Masivul Himalaya şi cum totul s-a legat în favoarea sa, deşi el era conştient de faptul că din punct de vedere financiar o astfel de aventură era greu de realizat. Totuşi, în 2010, alpinistul a ajuns pe Chulu West (6414), pentru prima dată în cel mai cunoscut masiv muntos al lumii. Au urmat, ani la rând alte şi alte ascensiuni şi multe amintiri adunate. Şi-a încercat norocul pe Ama Dablam (6.856m), dar s-a oprit la altitudinea de 6.000 de metri. A ajuns în schimb pe Baruntse (7.129m), Mera Peak (6.476m), Cho Oyu (8.201m), Island Peak (6.189m) sau Lobuche Peak (6.119m)

          Ionuţ Ştefănescu le-a dat câteva indicii elevilor şi despre cum se obţin rezultatele bune la învăţătură. „Nici un profesor nu vrea să înceapă anul şcolar cu o notă proastă dată unui elev, aşa că la început de an este vremea cea mai bună pentru a pune mâna pe o astfel de notă. Sau iarna, cînd nu este timp prea mult de stat afară în frig, puteţi să vă atingeţi acest obiectiv, nu vara, când este frumos afară şi gândurile voastre nu pot sta prea mult la învăţat. Dar important este să fii mereu pregătit“, le-a transmis antrenorul. Fără a le spune clar că în viaţa trebuie să ai continuitate într-o activitate pentru a avea succes, să fii perseverent şi determinat, de fapt Ştefănescu tocmai asta le-a explicat copiilor. Şi i-a rugat să îndrăznească să viseze. „Dacă voi nu visaţi la note mari la examenul de la sfârşitul clasei a opta, atunci cine să o facă pentru voi? Trebuie să vă doriţi să ajungeţi undeva, dar să nu vă aşteptaţi să primiţi ceva căzând din cer. Dacă voi vreţi să faceţi mişcare pentru sănătate, atunci ieşiţi din case, pentru că părinţii nu vă vor opri. Nu neg importanţa şi nevoia a de a sta pe internet în zilele noastre, dar contează cît stăm pe diferite site-uri. Ce urmărim acolo? Viaţa trebuie să o trăiţi voi, nu priviţi pe internet la cum şi-o trăiesc alţii“, a completat invitatul. Ionuţ Ştefănescu i-a invitat pe elevi şi a la învăta despre fotografie: „Este noua mea mare provocare şi sunt dedicat 100%. Vreau să învăţ, dar şi să-I învăţ pe alţii despre acest domeniu care mi se pare fascinant. Şi vă aştept orcând să învăţăm împreună, să facem drumeţii împreună, să plantăm copaci pe dealuri, să mergem pe munte“.

Text şi foto: Mihalcea Marcel – DJST Neamţ

 

Alina Militaru (şi ea invitată în trecut în proiectul „Campionii României în şcolaă, liceu şi universitate“), alături de Ionuţ Ştefănescu

 

Ionuţ Ştefănescu, după cucerirea vârfului Baruntse (7.129m)

 

Andrei Ursache (profesor de educaţie fizică la „Spiru Haret“), Alina Militaru (profesor de educaţie fizică la „Spiru Haret“), Mona Cozma (director adjunct la „Spiru Haret“), Ionuţ Ştefănescu, Radu Mititelu (director la „Spiru Haret“)

 

 

Tereza Pîslaru a acceptat provocarea proiectului „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“ de a vorbi într-o sală plină de elevi despre sport şi importanţa acestuia în ceea ce priveşte dezvoltarea unui om din mai multe puncte de vedere. Fosta portăriţă a naţionalei de handbal feminin a României şi a echipelor de club CSM Roman, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Silcotub Zalău, FibrexNylon Piatra Neamţ şi RK Zaječar (Serbia) a fost invitată să îşi prezinte concluziile şi amintirile adunate după mai bine de 20 de experienţă acumulată pe terenul de handbal. S-a consemnat momentul la Colegiul Naţional „Roman Vodă“ din municipiul Roman în ziua de miercuri, 25 aprilie 2018. Cât a stat în faţa sălii şcolii amintite şi a derulat amintiri, Tereza Pîslaru a fost destinsă, dar când a trecut pragul încăperii în care a urmat întâlnirea a realizat că este pentru prima dată când va vorbi în faţa unui număr de aproape 150 de elevi. Au cuprins-o emoţiile. „Este pentru prima dată când am ocazia de a vorbi în faţa atâtor oameni. Până acum eu am «vorbit» prin jocul meu doar pe teren“, a spus la început fosta handbalistă.

În faţa audienţei Tereza Pîslaru a recunoscut că a început handbalul din pură întâmplare. Părinţii săi, ambii înalţi, au fost văzuţi la o petrecere se pare de antrenorul emerit Ioan Holban. Acesta i-a întrebat dacă nu cumva au copii, iar când a aflat că au două fete le-a spus s le trimită la handbal. „Nu m-am gîndit niciodată să fac handbal, dar ştiam ce înseamnă sportul pentru că mama mea a făcut canotaj. Întâmplarea a făcut ca eu să ajung la handbal“, a recunoscut râzând jucătoarea lăsând impresia că mai dispăruseră din emoţii. Astfel, Tereza a ales să meargă la pregătire şi singura variantă a fost LPS Roman. Încă de la început drumul i-a fost călăuzit spre poartă de antrenorul Ioan Ungureanu, „deşi, ca orice copil voiam mingea şi golul“. Şi în 1999 a devenit campioană europeană la categoria junioare la turneul final găzduit de Germania. Un an mai târziu a venit un alt succes pentru generaţia din care a făcut parte portăriţa din Roman: aur la Campionatul European de tineret din Franţa. În 2001, României i s-a cântat imnul la finalul Campionatului Mondial Universitar din Spania, în timp ce Tereza Pîslaru a fost desemnată cea mai bună portăriţă a întrecerii. Între timp, la nivel de echipă de club handbalista trecuse la seniorat. A câştigat în 2001 prima medalie a handbalului feminin nemeţean în Liga Naţională, bronz cu FibrexNylon Piatra Neamţ. 2001 a fost însă şi anul unei mari dezamăgiri. „Eram la lot. Eram bucuroasă de reuşita noastră de la club şi aşteptam toamna pentru un nou campionat bun cu echipa din Piatra Neamţ, dar a sunat telefonul şi când mi s-a spus că trebuie să îmi caut altă echipă am crezut că îmi face cineva o glumă. Am plâns apoi multe nopţi părina Piatra Neamţ alături de colegele mele. Noi nu voiam să plecăm de la Piatra Neamţ“, a povestit Tereza Pîslaru, având şi acum în glas o urmă de regret. A urmat ascensiunea şi la seniorat. Ajunsă la Silcotub Zalău, portăriţa a dat peste un nou sistem de pregătire: mai dur şi mai accesat pe forţă. Dar împreună cu echipa lui Gheorghe Tadici a câştigat campionatul şi a jucat în Liga Campionilor. Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost următoarea oprire în cariera romaşcancei. Cei cinci ai petrecuţi la Zalău au fost completaţi cu alţii cinci la Vâlcea. A căştigat Cupa Cupelor în 2007, a luat titluri în România şi a făcut parte din echipa care în 2010 a jucat finala Ligii Campionilor. „Pentru tot ceea ce am realizat în viaţă am muncit foarte mult. Au fost zile petrecute departe de familie. Când eram junioară nu existau telefoane ca acum. Erau din acelea cu cartelă şi-mi sunat părinţii din cantonament şi le povesteam cum este. Şi părinţii mei m-au sprijinit necondiţionat. Dar îmi era dor de ei, de sora mea, de familie, de prietenii mei. Dar şi sportul îmi plăcea. Este foarte important să îţi placă ceea ce faci pentru a nu considera că este greu, că este fără rost. Şi este important să crezi că poţi ajunge mai sus şi mai bun. Am vrut mereu să fiu mai bună, să confirm că nu degeaba am luat ultima medalie, că pot câştiga şi alta şi că pot să îmi ajuta echipa. Rolul fiecăruia într-o echipă este important. De la preşedinte şi până la oamenii care sunt pentru organizarea unui meci sau a unui antrenament“, a afirmat handbalista.

 

Gestul care a lăsat-o fără replică după semifinala mondialului din Rusia

Un astfel de parcurs plin de realizări la echipele de club nu puteau să o lase pe Tereza Pîslaru în afara lotului naţional de senioare. Iar medalia de argint câştigată la mondialul din Rusia, în 2005, i-a rămas în suflet sportivei. „Ca să vă spun cât de important este rolul unui om într-o echipă şi cât de mult se implică toţi mai ales emoţional, vreau să vă povestesc un moment care pe mine m-a lăsat fără replică. După semifinala Campionatului Mondial, câştigată contra Ungariei (n.n. – scor 26-24), am apărat o aruncare de la şapte metri pe final. A fost un moment important al jocului şi ne-am calificat în finală. La câteva ore după meci, cînd eram la masaj şi toţi eram extrem de bucuroşi, maseourul nostru m-a întrebat: «Care e piciorul cu care ai apărat acea aruncare?» Eu i l-am arătat şi el m-a pupat pe tibie şi a chiuit de bucurie şi a spus imediat: «Ăsta e piciorul care ne-a dus în finală». Toţi am râs cu poftă şi eram în al nouălea cer. În noaptea aceea am adormit greu, deşi ştiam că a doua zi urma să jucăm finala cu Rusia“, şi-a amintit Tereza Pîslaru. Aceasta a rămas uimită în ziua finalei de felul în care arăta sala de la Sankt Petersburg. Conform statisticilor oficiale, au fost în tribune 10.500 de spectatori. Mulţi români au fost prezenţi pentru a încuraja selecţionata tricoloră. Iar în echipa naţională era atunci o altă jucătoare originară din Neamţ. Este vorba despre Ana Maria Lazer, fostă junioară la LPS Piatra Neamţ şi jucătoare la FibrexNylon Piatra Neamţ, Silcotub Zalău şi Gyor (Ungaria). „Ce sentiment de mândrie am trăit atunci nu am mai trăit niciodată. Cred că erau români veniţi din toate colţurile lumii. Erau atâtea steaguri tricolore şi toată lumea ne încuraja încât la încălzire parcă zburam. Eram încrezătoare, dar am avut în faţă un adversar extraordinar“, le-a mai povestit handbalista tinerilor de la Colegiul Naţional Roman Vodă. Un alt eveniment sportiv de mare amploare la care a fost Tereza Pîslaru s-a numit Jocurile Olimpice de la Beijing, în 2008. Pentru ea a fost un moment important în care a avut şansa de a vedea pe viu legende ale sportului mondial precum Michael Phelps, Usain Bolt, Kobe Bryant, LeBron James, dar şi de a face parte dintr-o delegaţie tricoloră cu nume importante în sportul mondial precum Constantina Diţă, Ana Maria Brînză, Sandra Izbaşa, Marian Drăgulescu sau componentele lotului României de canotaj.

La mulţi ani Tereza!

Şi pentru că pe 28 aprilie este ziua de naştere a invitatei DJST Neamţ în proiectul „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“, trebuie să i se ureze numai de bine unei foste handbaliste de top a României. La 36 de ani se consideră un om împlinit. Este căsătorită şi are două fete. Şi visuri.

Text şi foto: Marcel Mihalcea - DJST Neamţ.

 

Tereza Pîslaru şi Marcel Şerban (profesorul de sport la CNRV Roman)

 

 

DSC00616

Constantin Adam în faţa elevilor din Tarcău

 

Copiii continuă să viseze frumos şi continuă, în inocenţa lor, să creadă în bucuria dată de câştigarea unei medalii.  Eleva de clasa a III-a Ştefania Munteanu a rostit cu voce tare: “Vreau să fiu campioană mondială la alergare”. Ea este unul dintre copiii Şcolii Gimnaziale „Iulia Hălăucescu“ din comuna Tarcău, judeţul Neamţ. Auzise până atunci că fete precum Irina Bordeianu sau Andreea Grăpinoiu – campioane mondiale de junioare în 2017 la alergare montană şi, respectiv, canotaj - au înregistrat asemenea performanţe. Astfel, de pe meleagurile Vitoriei Lipan, personajul principal al romanului „Baltagul“, poate răsări o nouă sportivă de succes a României. Fetiţa pare să fi înţeles că sportul poate fi o variantă pentru viaţa sa, o opţiune de luat în calcul. Expresia din titlu a fost spusă undeva la jumătatea întâlnirii dintre atletul veteran Constantin Adam cu elevii şcolii amintite. Actual antrenor de atletism la CS Cimentul Bicaz şi colaborator cu CS Ceahlăul Piatra Neamţ, sportivul le-a povestit tinerilor adunaţi în micuţa sală de sport a instituţiei de învăţământ din Tarcău despre începuturile sale în sport. Adam şi-a amintit că a iubit sportul de mic şi că atletismul l-a atras cel mai mult. „Poate şi pentru că atletismul stă la baza oricărui sport pe acest pământ. Până şi cei de la şah au nevoie de alergare pentru a se relaxa înainte sau după câte un meci întins pe mai multe ore. Plus că îţi trebuie rezistenţă fizică să stai atâta timp pe un scaun şi să fii concentrat şi să gândeşti jocul“, a spus Constantin Adam. Acesta îşi începuse pledoaria pentru sport însă aşa: „Sportul este frumos şi greu în acelaşi timp, dar bucuriile sunt imense“. S-a referit la frumuseţea stării de spirit a unui sportiv atunci când urcă pe una dintre cele trei trepte a unui podium sau când pe adresa sa vine o convocare la un lot naţional. Dificultatea sportului vine, în schimb, din sacrificiile pe care trebuie să le faci de-a lungul timpului pentru a reuşi.

Cât priveşte rolul antrenorului în succesul unui sportiv, Constantin Adam a dat de înţeles că în ultimele două decenii nu este de ajuns doar să coordonezi activitatea unui copil într-un sport. „Acum antrenorul nu te învaţă doar să îţi faci treaba ca sportiv. Pentru că în mare parte din timp un sportiv şi un antrenor sunt împreună, cel din urmă trebuie să-l înveţe pe cel mai tânăr să fie şi elegant, să fie şi politicos, să ştie să mănânce frumos şi să se comporte în lume. Antrenorul dedicat ia locul unui părinte şi se implică în educarea sportivilor săi pentru a reuşi împreună. Iar marea mea bucurie a fost atunci când am avut sportivi pe podium la campionatele naţionale. Am plâns pentru bucuria acelor copii, pentru că ştiu cât de mult au muncit şi m-au ascultat. Pentru reuşitele mele ca sportiv am zâmbit şi voi zâmbi în continuare. Bucuria copiilor îmi va da mereu emoţii aparte şi sigur voi mai plânge“, a explicat Constantin Adam.

Discuţia purtată la Tarcău a scos în evidenţă dorinţa de a face sport a unor copii, dar care încă se izbesc de refuzul părinţilor. Cu toate acestea ei visează să joace baschet ca LeBron James sau să ajungă pe culmile succesul precum Steluţa Duţă, o fată crescută în orfelinate care a adus României medalii de aur, argint şi bronz la campionatele europene de box feminin. A spus despre ea o copilă de clasa a VII-a, Paula Puiu. Şi nu mică a fost uimirea profesorilor când au auzit numele campioanei din box, semn că eleva se informează citind şi căutând poveşti de succes ale unor copii mai puţin sprijiniţi acasă, dar cu dorinţă şi ambiţie de a triumfa. Constantin Adam a promis celor din Tarcău că va reveni repede pentru o acţiune de selecţie, mai ales că profesoarei Diana Andriesei i-a spus un puşti să-l roage pe „domn’ profesor Adam“ să-l ajute să facă atletism.

Text şi foto: Marcel Mihalcea - DJST Neamţ.

 

DSC00681

 

Dragoş Cîmpanu, primul campion naţional la lupte greco-romane din judeţul Neamţ la categoria seniori, a răspuns „Prezent!“ cînd a fost solicitat să interacţioneze cu copiii în cadrul proiectului „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“. De această dată s-a trecut pragul Complexului de Servicii „Ion Creangă“ Piatra Neamţ din cadrul Direcţiei Generale şi Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ. Aproape 50 de copii din amintitul centru de plasament au fost bucuroşi de a-l vedea sau chiar revedea pe sportivul legitimat încă la CS Ceahlăul Piatra Neamţ.

Dragoş Cîmpanu a început povestea despre succesul său în sport cu o glumă: „Aveam 28 de kilograme şi când bătea vântul mă ridicam de la pământ!“ Puştii şi puştoaicele din faţa sa au râs cu poftă şi parcă acest gen de abordare a întâlinirii le-a stârnit şi mai tare interesul. Le plăcea campionul. Cîmpanu a continuat să spună tinerilor că a ales luptele după ce mai întâi a vrut să fie fotbalist. La nouă ani visa să joace pe dreptunghiul verde, iar în tribune să fie mii de oameni. „La antrenamente însă eram la fel de firav şi îmi era greu să mă lupt cu cei mai mari ca mine. Plus că atunci când ploua, mingea se îmbiba cu apă şi era atât de grea încât atunci când o loveam cu capul cădeam din picioare. Şi uşor-uşor am ales să renunţ la fotbal. Iar la lupte m-am dus cu fratele meu mai mare“, a afirmat Cîmpanu. Apoi, sportivul care cochetează deja şi cu meseria de antrenor le-a cerut elevilor din faţa sa să privească atent spre varianta de a face lupte la CS Ceahlăul Piatra Neamţ, mai ales că din acel centru au fost selecţionaţi în timp mai mulţi sportivi de mare performanţă. Cel mai mare nume rămâne al luptătorului Mihai Mihuţ, actual campion al României la seniori, multiplu campion naţional la juniori, medaliat cu bronz la Campionatul European de cadeţi şi tot cu bronz la Campionatul Mondial pentru juniori. „Mihai Mihuţ este acum un om realizat din toate punctele de vedere. Prin munca sa îşi întreţine familia, este fericit şi dornic să realizeze şi mai multe performanţe. A ajuns acolo unde a ajuns pentru că a înţeles că poate străbate prin viaţă dacă este disciplinat, corect, muncitor şi punctual“, a precizat Cîmpanu. Tot din centru au fost însă selectaţi şi Codrin Maxim sau Daniel Potoschi, actuale speranţe crescute la CS Ceahlăul Piatra Neamţ, secţia de lupte.

Anul 2000, anul primelor medalii

Copiii l-au întrebat pe luptător când a ales să intre în sala de lupte. Acesta le-a povestit că în 1993. Au urmat şapte ani în care nu s-a apropiat de nici o medalie, iar asta îl deranja foarte tare. Ambiţia şi dorinţa de a vedea cum este să fii pe podium l-au ţinut în sport. Îşi dorea să trăaiască sentimentul de a fi medaliat. Iar în anul 2000 au venit primele rezultate ale carierei. „În acel an am câştigat patru medalii de aur, dintre care una a fost la Campionatul European de cadeţi de la Bratislava“, spunea sportivul şi se îndrepta spre o geantă pe care a adus-o să le arate copiiilor că vorbele sale au acoperire. A deschis geanta, a scos medaliile, iar în acel moment feţele copiilor s-au luminat. Acele distincţii cu panglică au devenit, poate, pentru unii dintre elevii din faţa sa obiective în viaţă. Sigur însă medaliile acelea reprezintă speranţe. „Aceasta îmi este cea mai dragă“, a fost auzit Dragoş Cîmpanu în timp ce arăta „aurul“ din Slovacia. Iar din 2000, elevul antrenorului Ioan Purcariu a adus an de an medalie pentru CS Ceahlăul.

Pentru a ajunge însă la medalii, sportivul le-a devoalat tinerilor de la Centrul de plasament „Ion Creangă“ Piatra Neamţ cîteva detalii despre viaţa de sportiv. Le-a spus că se stă în cantonament şi că acolo programul este strict şi trebuie respectat cu sfinţenie. Că antrenamentele sunt câte două sau chiar trei pe zi. Dar şi că practicarea acestui sport i-a dat şansa de a vedea lumea. A ajuns de multe ori în ţările vecine României, dar şi în altele din Europa, iar experienţa cea mai inedită a fost trăită în China, acolo unde a fost să se lupte pentru un loc la Jocurile Olimpice. Cât despre cel mai important adversar al unui luptător, Cîmpanu a zis: „La lupte suntem împăţiţi pe categorii de greutate şi primul adversar foarte puternic nu este vreun om. Este cântarul. Sunt două-trei zile în care aproape că nu mâncăm nimic pentru a ajunge la greutatea cerută prin regulament. Dar cu timpul te obişnuieşti şi cu acest hop, uiţi de foame şi te pregăteşti de concurs“.

„Când începem activitatea?“

Dragoş Cîmpanu a revenit spre final la ideea de a-i vedea pe copii în sală, la lupte. „Sunteţi copii frumoşi şi buni şi sper să vă văd în sală. Vorbim cu cei care fac deja lupte dintre voi să vă aducă. La sală vă întâlniţi cu mine şi cu antrenorul meu de la club şi ne vom juca. Luptele nu sunt numai trânte, aşa cum le zic unii, acolo învăţăm să facem tot felul de exerciţii, să alergăm corect, să fim buni colegi, să ne respectăm, să facem tumbe, să jucăm şi un fotbal. Vreau să veniţi să ne jucăm şi să facem mişcare“, a fost pledoaria viitorului antrenor pentru sportul care i-a adus atâtea satisfacţii. Copiii s-au strîns în jurul său întrebând care este programul de antrenamente, iar o fetiţă a strigat: „Când începem activitatea?“ Cîmpanu îi aşteaptă, în funcţie şi de programul lor de la şcoală, în fiecare după amiază de la ora 16:00 la 17:30 la sala de lupte a CS Ceahlăul. Nu a plecat însă din faţa copiilor decât după ce a acceptat provocarea de a face un flic-flac. Evident aplaudat la scenă deschisă.

Vasile Panţiru, şeful Complexului de Servicii „Ion Creangă“ Piatra Neamţ, a dat asigurări că îi va îndemna pe actualii beneficiari ai serviciilor instituţiei să meargă la sport. De fapt, în prezent sunt practicanţi de sport între copiii de la „Ion Creangă“: o handbalistă, un fotbalist şi un puşt care a ales să practice aikido. „Dacă stau bine să mă gândesc, în ultimii cincisprezece ani, din acest centru au ieşit oameni foarte buni. Cred că peste 120 de copii au făcut mai târziu facultate şi master, peste 200 au absolvit liceul, iar alţii măcar 100 au terminat o şcolaă postliceală. Am avut şi avem în continuare copii buni în centru nostru şi ne mândrim cu ei. Şi ne bucurăm câ’nd se întorc în Piatra Neamţ şi ne trec iar pragul“, a afirmat Vasile Panţiru, şeful Complexului de Servicii „Ion Creangă“ Piatra Neamţ.

Text şi Foto: Mihalcea Marcel – DJST Neamţ.

 

DSC00676

Dragoş Cîmpanu

 

DSC00682

DSC00680

mihai mihut

Mihai Mihuţ

 

DSC00704

DSC00674

DSC00703

DSC00697

DSC00684

DSC00688

DSC00695

 

DSC00522

Carmen Stoleru, înconjurată de viitoare handbaliste

LPS Roman a primit în curtea sa pe Carmen Stoleru în ziua de 16 martie 2018 cu ocazia unui nou episod în cadrul proiectului „Campionii României în şcolaă, liceu şi universitate“. Parcă sugrumată de emoţii, purtătoarea banderolei de căpitan de echipă la CSM Roman, a avut parte de o întâlnire mai lungă decât de obicei. Şi asta pentru că după ce marea majoritate a elevilor prezenţi la eveniment au părăsit sala, Carmen Stoleru a mai zăbovit cu bucurie pentru a da autografe unui grup de fetiţe ce practică handbalul la LPS Roman şi care o privesc drept model de urmat. Plus că „semnăturile“ au fost începutul a aproape cincisprezece minute de discuţii libere. Fetiţele au vrut să afle secrete ale unei jucătoare cu experienţa lui Carmen Stoleru, interesându-se chiar şi de felul în care se aruncă la poartă dintr-o anumită poziţie.

„Discuţia de la final mi-a plăcut foarte mult cu aceste fete care îşi doresc să ajungă handbaliste. Au şansa de a vedea cele mai bune echipe din România aici la Roman şi cred că acest aspect este foarte important în creşterea lor. Sper însă că toţi au înţeles că fără muncă şi fără ambiţie nu pot face mare lucru în viaţă“, a spus Carmen Stoleru cînd s-a tras cortina peste „ora“ petrecută la LPS Roman. Cât priveşte restul celor aproape 60 de minute rezervate proiectului, au fost momente interesante. Handbalista a povestit că a ales sportul cu mingea mică devreme şi că a făcut asta alături de sora sa Georgiana, la Piatra Neamţ. Ambele au promovat la senioare sub comanda lui Dan Valentin în oraşul de la poalele Pietricicăi, după care au jucat în Liga Naţională. Carmen Stoleru a jucat numai la Roman în primul eşalon handbalistic al ţării, acolo unde este căpitan de echipă de aproape opt ani. „Nu aveam stare acasă şi m-am dus la handbal. Aveam sportul în sânge, pentru că şi mama mea a făcut volei. Iar acum handbalul este viaţa mea. Nu mă văd trăind fără handbal după ce voi renunţa la cariera de sportiv“, le-a spus handbalista celor peste 100 de copii din faţa sa.

„Nu îţi este teamă de greşeală?“, a fost întrebată sportiva, iar Eugenia Tăbuci, profesor şi antrenor al catedrei de handbal la LPS Roman nu a ratat momentul de a le atrage atenţia celor tineri asupra unui aspect important în timpul unui joc: „Delimitaţi teama de a greşi de curaj! Carmen şi-a asumat de multe ori acţiuni în ultimele secunde ale meciurilor, a avut curaj, a riscat, a marcat şi echipa a câştigat“. Jucătoarea echipei recent calificate în penultimul act al Cupei României la handbal feminin a completat-o pe Eugenia Tăbuci: „Chiar şi atunci când luptăm împotriva unor formaţii foarte tari, cum e acum CSM Bucureşti, nu trebuie să îţi fie niciodată teamă de adversar“. De asemenea, Stoleru i-a îndemnat pe elevi să îşi asume responsabilitatea, după ce a aflat că sunt destui cărora nu le place să fie căpitan de echipă, tocmai de teamă că pot greşi şi că pot fi primii care primesc reproşuri în timpul sau după un eveniment sportiv din partea antrenorilor. „Să fii căpitan de echipă este greu şi-n acelaşi timp frumos. Nu trebuie să îi fie numănui frică de această postură“, a explicat sportiva.

Momente grele în carieră au fost şi  în cazul lui Carmen Stoleru. S-a întâmplat chiar la începutul acestui an, cînd din cauza unei accidentări a fost nevoită să stea în tribună şi să îşi vadă colegele jucând. „Acestea sunt cele mai dificile momente din viaţa unui sportiv. Este foarte greu să vezi din tribună cum colegele tale, echipa ta, se bate pentru victorie şi tu nu poţi decât să le ţii pumnii, să te bucuri pentru reuşite şi să te intristezi când treaba nu merge cum ne dorim“, a precizat handbalista.

Carmen Stoleru ar mai vrea o astfel de experienţă precum cea de la „Campionii României“, în care să poată povesti din cele învăţate tinerilor care vor vrea să o asculte. „Am trăit pentru prima dată în viaţă asemenea clipe în care să am emoţii foarte mari. Parcă am uitat tot ceea ce mi-am dorit să le transmit. Mă aşteptam să vină ei cu întrebări, să caute informaţii, dar le lipseşte încrederea de a comunica, iar la acest capitol trebuie să fii bun şi în sport. Doar prin comunicare o echipă poate face pasul înainte, poate deveni mai bună“, a completat căpitanul echipei CSM Roman.

Text şi foto: Marcel Mihalcea - DJST Neamţ.