Sportul chanbara este un sport relativ nou. Anul apariției sale este anul 1971. Fără a avea nevoie de protecții speciale pentru corp (precum în kendo sau scrima europeană), totul este permis și la îndemână în chanbara. Pentru a te bucura de plăcerea jocului ai nevoie doar de o sabie scurtă și o cască și distracția poate începe, chiar dacă este prima dată când te întâlnești cu acest sport. Universalitatea sportului chanbara constă în alegerea - ca probe de concurs - a unor arme ce se regăsesc în Italia, China, România, India, Germania, etc. Practic peste tot în lume, într-o formă sau alta, vom întâlni pumnalul, sabia scurtă, sabia lungă, sulița, bastonul și scutul. Armele utilizate sunt arme confecționate din burete sau sunt arme gonflabile (ce sunt umflate când începe antrenamentul, apoi putând fi dezumflate). Practic această inovație a fost punctul esențial ce a generat principala caracteristică pentru chanbara – siguranța. Din anul 2007 România este membră a federației internaționale și din 2010 este membră a Federației Europene de Sports Chanbara, președintele federației române fiind secretarul general al organizației europene.

Data nașterii: 23 noiembrie 1985 Localitate: București Județ: București Performanțe sportive: …
Data nașterii: 1 ianuarie 1980 Localitate: Arad Județ: Arad Performanțe…
Data nașterii: 30 ianuarie 1978 Localitate: Timișoara  Județ: Timiș Performanțe sportive:  Vicecampioana…
Data nașterii: 19 ianuarie 1982 Localitate: Cluj-Napoca Județ: Cluj Performanțe…
Data nașterii: 12 februarie 1987 Localitate: Cluj-Napoca Județ: Cluj Performanțe sportive: Vicecampioana…
Data nașterii: 10 ianuarie 1997 Localitate: Sfântu Gheorghe Județ: Covasna Performanțe…
Data nașterii: 2 octombrie 1997 Localitate: Arad Județ: Arad Performanțe…
Data nașterii: 11 februarie 1988 Localitate: București  Județ: București Performanțe sportive: …
Data nașterii: 12 martie 1974 Localitate: Arad Județ: Arad Performanțe sportive:  multipla…
Data nașterii: 3 ianuarie 1997 Localitate: București  Județ: București Performanțe…
Data nașterii: 27 noiembrie 1978 Localitate: București Județ: București Performanțe sportive: …
Data nașterii: 24 iulie 1993 Localitate: Suceava Județ: Suceava Performanțe sportive: …
Data nașterii: 25 octombrie 1990 Localitate: Oradea Județ: Bihor Performanțe sportive:  Campion…