Din 2002, Federaţia Română de Alpinism și Escaladă (FRAE) în actuala formă juridică este continuatoarea de drept a FRAE care a funcționat între 1990 și 2001.
Federația este afiliată la două foruri internaționale – Federația Internațională de Escaladă (IFSC) și Federația Internațională de Schi-Alpinism (ISMF) astfel că, ținând cont de buget, încercăm să participăm la cât mai multe concursuri atât la seniori cât și la juniori.

Toate evenimentele sportive la care am participat au adus un plus valoare sportivilor noștri, astfel că rezultatele au fost pe măsură:
La escaladă am obținut 7 titluri de Grand Slam la copii și juniori mici, titluri de Campioni Balcanici și clasarea în primele 12 locuri la Cupe Europene de tineret din 2017.
SCHI-ALPINISM
La Schi-Alpinism, locul 8 la ștafetă la Campionatul European din 2016 și locul 12 la echipă la Campionatul Mondial din 2017.
La Alpinism în 2017 - Horia Colibasanu și Justin Ionescu au reusit încă o premieră pentru alpinismul romanesc, dar și o performanță sportivă la nivel internațional, prin urcare pe vârful Everest (8.848 de metri) fără oxigen suplimentar și fără ajutorul unei echipe de șerpași.

După ce escalada și schi-alpinismul au fost incluse între sporturile olimpice, s-a născut și un mare obiectiv pentru noi, acela de a avea primul sportiv român participant la olimpiadă.
Politica FRAE urmăreşte continuarea dezvoltării escaladei și schi-alpinismului atât pe plan intern cât şi pe plan extern prin obţinerea de noi performanţe a sportivilor noștri în competiţii internaționale de mare anvergură, dar şi prin formarea unui lot naţional de juniori prin atragerea de noi fonduri bugetare.

În România, atât escalada, cât și bouldering-ul au atras tot mai mulți adepți în ultimii ani, de aici și preocuparea F.R.A.E. de a crește această ramură sportivă.

Pentru mai multe detalii accesați site-ul oficial oficial al federației.