Federația Română de Scrabble, recunoscută iniţial, în anul 1987, ca o secţie a Comisiei de Şah Electronic şi Jocuri Logice în cadrul Federaţiei Române de Şah, a primit statut deplin la 26 ianuarie 1990, în cadrul Ministerului Sportului, jocul de scrabble fiind astfel recunoscut ca disciplină sportivă. Ultima decadă a secolului XX este, pentru scrabble, una a căutărilor, marcată pe de o parte de o tendinţă de scădere a numărului de participanţi la turneele naţionale, la nivel de sport de performanţă, pe fondul unei susţineri financiare modeste, lucru valabil la nivelul întregului sport românesc. Pe de altă parte, este o etapă de cristalizare a regulamentelor şi armonizare continuă a acestora cu cele existente pe plan mondial, concomitent cu introducerea tehnologiei informatice pe scară largă, cu rol din ce în ce mai important în arbitraj şi antrenament.

Reorganizarea federaţiilor sportive în baza Legii Educaţiei Fizice şi Sportului nr. 69/2000 cuprinde şi Federaţia Română de Scrabble, care ajunge rapid la un total de 10 cluburi sportive înregistrate conform noii legislaţii şi afiliate, ulterior numărul acestora crescând la 21 de cluburi, câte sunt în prezent.

Pe plan internaţional, Federaţia Română de Scrabble se afiliază la principalele organisme, Federaţia Internaţională de Scrabble Francofon (FISF) şi Asociaţia Mondială a Jucătorilor de Scrabble Anglofoni (World English Scrabble Players Association – WESPA). Festivalul Internaţional de Scrabble Francofon al României se organizează pentru prima dată în anul 1990, iar tradiţia continuă anual, până în prezent. Jucătorii români participa la Campionatele Mondiale francofone, din anul 1990, anglofone, din anul 1997 şi catalane din anul 2011. În anii 2012 şi 2014 România găzduieşte două ediţii ale Openului Internaţional Anglofon, competiţie care, începând cu anul 2015, se transformă în Campionatele Europene Continentale de Scrabble.

Pentru mai multe informații accesați site-ul oficial al federației.